Denumire ştiinţifică:
Amphiprion ocellaris (Cuvier, 1830)

Denumire populară:
Clown anemonefish (peştele clovn)

Familia: Pomacentridae

Introducere articol
Spre sfârşitul anului 1991, animat de o dorinţă mai veche, rezultată în urma vizionarii unui documentar a lui Jaques Cousteau despre lumea acvatică, mi-am cumpărat doi peşti clovn sălbatici, de la magazinul de peşti tropicali unde lucram. Cum de la începutul pasiunii mele pentru acvaristică am obiceiul sa încerc sa reproduc speciile de peşti pe care le am în acvariu, am dorit, de la bun început, să încerc să reproduc şi aceşti peşti, catalogaţi la acel timp, ca fiind foarte dificili de reprodus. Această specie de peşti a fost pentru prima oară reprodusă în captivitate în anul 1972, de Martin A. Moe, om de ştiinţă, cu un master în biologie marină. Moe, bazat pe acest succes extraordinar, si-a înfiinţat, în anul 1973, propria companie de acvacultura marina - Aqualife Research, informaţiile despre reproducerea acestui peste şi, mai ales, creşterea alevinilor, au fost prezentate in termeni generali, Moe fiind destul de discret în cele câteva articole pe care le-a publicat la început. Astfel, spre sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, informaţiile despre reproducerea acestei specii de peşti erau destul de restrânse şi vagi; primele, de la Martin Moe, si 2-3 mai recente de la câţiva acvarişti din USA si Germania, care obţinuseră câteva succese parţiale, însa fără un rezultat final însemnat.

Înainte de a-mi cumpăra cei doi peşti clovn, m-am documentat, atât cât am putut, din tot felul de publicaţii, încercând să intuiesc cât mai bine etimologia acestei specii. Am citit câteva articolele (menţionate mai sus) în revistele de acvaristică, şi alte câteva cărţi de informaţii generale despre animalele marine. Cum peştii clovn sânt un fel de icoana a vietăţilor marine de recif, am găsit fărâme de informaţii mai în toate cărţile pe care le-am citit. De asemeni, am studiat cu atenţie fotografiile subacvatice făcute de scafandrii amatori, ştiind că o imagine poate spune o mie de cuvinte. Punând împreuna toate aceste mici cunoştinţe însuşite din aceste studii şi lecturi, am început să desluşesc o imagine mai clară în ce a ce priveşte ecologia acestei specii de peşti, şi să trag anumite concluzii.

Din studiul diverselor fotografii subacvatice cu aceşti peşti în actul reproducerii, sesizasem că peştii, grupaţi in perechi, ocupau o anemona gazdă, şi depuneau icrele pe un substrat solid (rocă), în imediata vecinătate a acestei anemone, şi nu liber, in masa apei. Mai târziu, am aflat acest lucru dintr-un articol citit. Din experienţa acvaristică, ştiam că destule specii de peşti care se separă în perechi îşi aleg pentru depunerea icrelor, un substrat şi o anume locaţie, pentru ca, cel puţin un masculul sau o femelă, să îngrijească icrele. Faptul că peştii clovn nu prea se îndepărtează de anemona gazdă, mi-a întărit acesta convingere. Din lecturile parcurse, am înţeles că binecunoscuta relaţie simbiotică a peştilor clovn cu anumite specii de anemona, supra-numite anemona gazdă, este folosita de aceştia dintr-un motiv mai degrabă defensiv, tentaculele anemonei fiind dotate cu capsule minuscule încărcate cu "harpoane" toxice, de dimensiuni microscopice, ce provoacă şocuri paralizante, motiv pentru care multe specii de peşti preferă să stea la distanta de ele. Din acest motiv, am concluzionat că în condiţii de captivitate, unde nici un alt peşte nu este prezent, anemona gazdă nu este necesară pentru a induce or stimula reproducerea. În cele câteva articolele scrise până atunci de 2-3 acvarişti care reuşiseră să reproducă parţial acest peşte, peştii clovn erau cazaţi într-un acvariu de recif, cu o anemonă gazdă. Faptul că Moe nu menţionase nici că a folosit , nici ca nu a folosit anemone gazdă pentru reproducerea acestor peşti, mi-a întărit bănuiala că o anemona gazdă nu este necesara pentru acest scop. Ştiind că peştii depun icrele pe un substrat solid, iar anemona oferă peştilor un adăpost împotriva prădătorilor, dându-le un sentiment de siguranţă, am ales să ofer peştilor o combinaţie din cele doua elemente, încercând să le creez condiţii de viata asemănătoare. De aceea, m-am gândit că un ghiveci din teracotă, de mărime relativ mică, cu fundul spart si culcat pe laterala, imita, oarecum, condiţii similare, ghiveciul putând fi folosit şi ca adăpost, dar şi ca substrat de reproducere. Fundul ghiveciului l-am spart pentru a lăsa peştii să înoate în, şi afara din ghiveci, prin ambele extremităţi, amplificând sentimentul de spaţiu, şi încercând să îndepărtez orice îngrijorare a peştilor, că ar putea fi prinşi în acel ghiveci ca într-o capcană.

Mărimea acvariului am ales-o tot în funcţie de etimologia acestei specii de peşti. Ştiind că acest peşte, în habitatul sau natural, nu se îndepărtează la mai mult de maxim un metru distanta de anemonă pentru a se hrăni, a rezultat că acest peste este strict ataşat de locaţia lui şi nu necesită un spaţiu larg de înot. Cu toate că un alt om de ştiinţă în biologie marină (nu-i mai reţin numele) care încerca la acea vreme, fără prea mult succes, să reconstituie succesul lui Moe, recomanda, într-o serie de 2 sau 3 articole publicate intr-o revista de acvaristică din USA, acvarii cât mai largi cu putinţă (el folosind unul de 160 de litri/pereche şi o anemonă gazdă), eu am preferat, din considerente economice (costul sării artificiale marine pentru schimburile de apa), şi bazat pe o logică personală rezultată în urma materialelor studiate, varianta unui acvariu cât mai mic posibil. Astfel, am ales un bazin de aproximativ 37 de litri, cu dimensiunile de 50L x 30h x 25l, în care am plasat ghiveciul de teracotă. Pentru filtrare, am folosit cea mai simplă şi de încredere metoda posibilă, calul de muncă al acvaristicii; filtrul de burete, conectat la o pompa de aer (vibrator) pentru acvarii. Întrebuinţasem până atunci cu mult succes acest tip de filtrare pentru toate speciile de peşti tropicali de apa dulce pe care le-am reprodus. Acum, după această experienţă inedită, de reproducerea cu succes a acestor peşti marini, pot sa afirm cu certitudine ca această metoda de filtrare, pe cât de simplă este, si-a dovedit pe deplin eficienţa. Astfel amenajat, după o perioadă de patru săptămâni de filtrare continuă a apei, şi o relativă maturizare a ecosistemului acvatic din bazin, am introdus cei doi peştişori în noul lor habitat.

Partea II

Peştii clovn din genul Amphiprion fac parte dintr-o familie mai largă de peşti marini, denumita Pomacentridae. Pe lângă coloritul lor spectaculos peştii clovn au fost subiectul a numeroase studii şi rapoarte ştiinţifice legate de fenomenul neobişnuit al relaţiei lor simbiotice cu anumite specii de anemone, şi modul în care aceştia reuşesc să locuiască în siguranţă printre tentaculele anemonei gazda, tentacule care, pentru multe alte specii de peşti, au un efect letal atunci când sunt atinse de aceştia. Cuthbert Collingwood (1868), medic chirurg si naturalist, a fost primul om de ştiinţă care a comentat acest fenomen -observat în timpul unei expediţii ştiinţifice pentru studiul zoologiei marine (1866-1867), la bordul navelor H.M.S Rifleman si H.M.S. Serpent, la care a participat voluntar.

În habitatul lor natural, grupuri de peşti clovni vieţuiesc împreună printre tentaculele unei anemona gazdă, grupurile fiind mai mici sau mai largi, în funcţie de mărimea discului anemonei. Peştii clovn se nasc toţi masculi (hermafrodiţi), iar ierarhia în interiorul acestor grupuri este făcută în funcţie de mărimea peştilor, peştele cel mai dezvoltat transformându-se in femelă, iar următorul ca mărime devenind mascul activ, restul peştilor din grup continuând sa rămână masculi imaturi sexual. Peştele cel mai mare se transformă în femelă pentru a putea produce cât mai multe icre, crescând şansele perpetuării speciei, iar daca aceasta cade pradă, masculul activ rămas creste in dimensiuni şi se transformă în femelă, iar următorul cel mai dezvoltat peşte devine mascul activ. Cât timp perechea de peşti clovn există, ceilalţi peşti clovn nu se dezvoltă fizic dincolo de o limită, trăind aşa luni de zile. Însa, daca perechea activă se mută la o alta anemona gazdă, sau cad pradă (fenomen foarte probabil deoarece, în ecosistemul lor natural, mai toate vieţuitoarele de recif nu ajung să moară da bătrâneţe) sau, în condiţii de captivitate, e îndepărtat de acvarist, peştii rămaşi îşi reiau, la scurt timp, dezvoltarea biologică, repetând ciclul ierarhizării. De aici am extras câteva concluzii importante: prima; că anemonele gazda, datorita funcţiei defensive pentru peştii clovn (aceştia ne având un mecanism propriu pentru defensiva ori un colorit de camuflaj nu pot, fără protecţia anemonelor, supravieţuii prădătorilor) sunt, în habitatul natural, un factor determinant al controlului populaţiei acestor peşti, orice fluctuaţie a numărului de anemone gazda având o influenta directa asupra numărului de peşti clovn. Însă, în condiţii de captivitate, unde nu există pericolul prădării, prezenţa anemonelor devine irelevantă, aceasta ne având un rol direct în inducerea reproduceri peştilor . De aceea, aşa cum am menţionat în prima parte, am decis să nu folosesc o anemonă pentru peştii clovn. A doua concluzie; ştiind că peştii clovn sunt hermafrodiţi, născându-se toţi masculi, si transformându-se în femelă în funcţie de condiţiile mediului în care evoluează, cu excepţia mărimii, ne având dimorfism sexual, am ales, dintr-un stoc restrâns de peşti clovn pe care magazinul de peşti tropicali îl avea, pe unul mai dezvoltat şi unul de dimensiuni mai mici, încercând să evit riscul de a alege doua femele. De aceea am afirmat, la sfârşitul părţii I-a, ca am venit acasă cu doi peştişori, nu cu o pereche.

Partea III

Formarea perechilor

Întreţinerea peştilor din genul Amphiprion în condiţii de captivitate nu este dificilă, peştii clovn fiind foarte recomandaţi pentru un acvariu marin comunitar. Deoarece în habitatul lor natural aceştia îşi petrec viata pe o arie foarte redusă, o pereche de peşti clovn se adaptează bine la traiul intr-un acvariu de dimensiuni relativ mici, mărimea acvariului alegându-se în funcţie de mărimea speciei din genul Amphiprion pe care dorim să o avem. Pentru specia discutată aici, Amphiprion ocellaris, care este o specie mica, din punct de vedere al mărimii corpului, un acvariu de minimum 37 de litri, cu dimensiunile de 50L x 30h x 25l, pe care eu l-am folosit, este funcţional, însa unul cu laturile bazei egale, si un volum de aproximativ 60 litri (45 x 45 x 30) este mai adecvat, deoarece creează un sentiment de spaţiu mai amplu, pe toate laturile bazinului.

Deseori, membrii din aproape toate cele 26 specii diferite de peştii clovn care sunt la vârsta de tânăr adult si de mărimi asemănătoare, vor lupta violent intre ei sau cu alte specii pentru dominaţie teritorială, chiar şi intr-un bazin de volum mai mare -200 litri. Din acest motiv, nu este recomandat să introducem într-un acvariu doi indivizi de aceeaşi mărime, chiar de specii diferite de Amphiprion. Daca se doreşte formarea unei perechi de aceeaşi specie, este necesar sa se procure doi peşti de dimensiuni diferite (vezi peştii clovn -partea II) si, daca este cu putinţă, să se plaseze cu câteva săptămâni înainte, în bazinul destinat lor, peştele de dimensiune mica, dându-se acestuia posibilitatea de a pune primul stăpânire pe spaţiul acvatic, dominaţie care va marii şansa peştelui mai mic de a ajunge, fără prea multa violenta, la o situaţie de convieţuire cu pestele de dimensiuni mai mari. În caz în care peştele mai mare se află deja în acvariu, peştele mai mic se introduce în acvariul de destinaţie într-un recipient cu pereţii transparenţi (ex. o "fătătoare" pentru vivipari), şi se păstrează acolo o perioadă de câteva săptămâni, timp în care pestele mare se va obişnui cu prezenta celui mic în spaţiul acvatic comun şi, într-un final, nu va mai manifesta un comportament agresiv faţa de acesta, acceptându-l ca partener. Totuşi, este precaut ca pestele de dimensiuni mici să fie eliberat în bazinul mare pe timpul nopţii, la câteva ore după stingerea luminii şi, dacă este posibil, să se schimbe poziţia rocilor din acvariu, încercându-se prin schimbarea decorului o reducere şi mai pronunţată a teritorialităţii peştelui de dimensiuni mai mari. Membrii din speciile Amphiprion ocellaris si Amphiprion percula nu prezintă această agresivitate teritorială pronunţată, putându-se ţine câteva exemplare din aceste specii intr-un bazin mai mare, de peste 120 litri. De asemeni, peştii din aceste doua specii pot fi grupaţi câte doi de dimensiuni diferite, şi introduşi în acelaşi timp, intr-un bazin mai mic (40-60 litri), destinat formarii unei singure perechi.

Acvaristul marin începător se întreabă frecvent dacă, pentru formarea perechilor de peşti clovn, întreţinerea şi reproducerea acestora, este necesară o anemona gazdă pentru a duplica relaţia simbiotica dintre peşti şi anemonă. Deşi în mediul lor natural, supravieţuirea şi perpetuarea speciilor de Amphiprion este dependentă de existenta anemonelor gazdă, în condiţii de captivitate, într-un acvariu individual, or într-unul comunitar, unde pericolul prădării este eliminat de acvarist, printr-o grupare (înţeleaptă) de specii compatibile, peştii Amphiprion se dezvoltă, evoluează şi se reproduc fără nici o problemă, în lipsa anemonei gazdă.